Dacă doriţi Programare în Unitatea Noastră -> CLICK AICI pentru PROGRAMARE TELEFONICA 📞 sau pentru PROGRAMARE ONLINE 📞 -> CLICK AICI

✍ 𝑷𝑹𝑬𝒁𝑬𝑵𝑻𝑨𝑹𝑬 - 𝑺𝑷𝑰𝑻𝑨𝑳 𝑪𝑳𝑰𝑵𝑰𝑪 𝑵𝑹.1 𝑪.𝑭. 𝑾𝑰𝑻𝑻𝑰𝑵𝑮 𝑩𝑼𝑪𝑼𝑹𝑬Ş𝑻𝑰 ‼

Vă informăm că Spitalul Clinic CF Witting începând cu luna ianuarie 2014, a fost renovat complet şi oferă condiţii de internare deosebite, ca urmare a proiectului de consolidare şi refunctionalizare, semnat cu Banca Mondială, Ministerul Dezvoltării şi Ministerului Transporturilor. Spitalul nostru vă oferă prilejul să beneficiaţi de asistenţă medicală de înaltă clasă, recunoscută atât la nivel local cât şi naţional. Pentru că îngrijirile medicale ce vi se acordă în unitatea noastră să fie cât mai eficiente, trebuie să sprijiniţi străduinţele noastre în acest sens.

Spitalul Clinic CF Witting este unitate sanitară publică, având secţii clinice, prin parteneriatul cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Titu Maiorescu, iar Ambulatoriul de Specialitate este agreat să efectueze atât analize medicale, cât şi analize psihologice prin personalul cu atribuţii în Siguranţa Transporturilor.

Spitalul Clinic Nr. 1 CF Witting, constituie în acelaşi timp baza de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, care consolidează calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a etitii şi deontologiei medicale, conform OMPS nr. 1515/2007. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Colaborarea dintre spital şi instituţia de învăţământ superior medical se face în baza Contractului de Colaborare nr. 15/17.01.2011, încheiat intre Spitalul Clinic Nr. 1 CF Witting şi Universitatea Titu Maiorescu.

Spitalul Clinic Nr.1 Căi Ferate Witing este unitate sanitară publică, cu personalitate juridică care asigura asistenta medicală sanitara cu prioritate pentru persoanele asigurate la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, dar şi pentru alţi solicitanţi.

În cadrul spitalului funcţionează Comisia Centrală de Siguranţa Circulaţiei formată din medici primari bine pregătiţi care supraveghează starea de sănătate a personalului din siguranţa circulaţiei, stabilesc măsurile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi asigură controlul stării de sănătate, conform instrucţiunilor privind examinarea medicală şi psihologică.

În prezent Spitalul Clinic Nr.1 Căi Ferate Witting este o unitate spitalicească modernă aparţinând reţelei medicale a M.T. are un număr de 318 paturi - spitalizare continua şi 12 paturi în regim de spitalizare de zi şi au în structura:


A. Secţii clinice:

  • Secţia Clinică Medicină Internă I - cu 75 paturi
  • Secţia Clinică Medicină Internă II - cu 55 paturi
  • Secţia Clinică Chirurgie Generală - cu 67 paturi
  • Secţia Clinică Oftalmologie - cu 28 paturi
  • Secţia Clinică ORL - cu 25 paturi
  • Secţia Clinică ATI - cu 16 paturi

B.- Secţii neclinice:

  • Secţia Dermatovenerologie - cu 25 paturi
  • Secţia Recuperare Medicina Fizică şi Balneologie - cu 27 paturi

C. Servicii medicale comune pe spital

  • Spitalizare de zi: 12 paturi
  • Laboratorul de Radiologie şi Imagistica Medicală
  • Laborator Central de Analize Medicale
  • Laborator de Anatomie Patologică
  • Laborator de Prevenire şi Control Infecţii Nozocomiale
  • Compartiment Explorări Funcţionale
  • Compartiment Endoscopie Intervenţională
  • Staţie Centrală de Sterilizare
  • Cabinet Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
  • Bloc Operator Central
  • Farmacie Generală

D. Ambulatoriu de Specialitate Gara de Nord care asigura asistenta medicală bolnavilor neinternati ce se prezintă la consultaţie pe baza biletului de trimitere dela medicul de familie precum şi controlul periodic, avizarea şi reexaminarea medicală a personalului cu funcţii legate de siguranţa circulaţiei şi navigaţiei.

Ambulatoriu de Specialitate Gara de Nord are în componenţa: 11 cabinete medicale (chirurgie, medicina muncii, medicină internă, ORL, neurologie, ortopedie, oftalmologie, psihiatrie, dermatologie, ginecologie)

Laborator Radiologie

Fişiere pentru evidenţa medicală şi siguranţa circulaţiei

Punct de sterilizare

E. Laboratorul Psihologic

Hotararea CNCD Nr. 383 din 12.05.2021- Pdf_icon