După operație, vă puteți aștepta ca stilul dvs. de viață să fie foarte asemănător cu cel de dinainte de operație, fără durere, dar revenirea la activitățile de zi cu zi durează, iar anumite mișcări ar trebui modificate pentru a proteja șoldul.
Înainte de a fi externați din spital, ideal ar fi să îndepliniți cât mai multe din următoarele obiective:
Recuperarea acasă
Reorganizați mobilierul astfel încât să îl puteți folosi cu cadru, cârje sau baston. Puteți schimba temporar camerele (faceți camera de zi dormitorul dvs., de exemplu) pentru a evita utilizarea scărilor.
Așezați obiectele pe care le utilizați frecvent (telefon, telecomandă, ochelari, pahar, material de citit și medicamente, de exemplu) la îndemână, astfel încât să nu fie nevoie să vă ridicați sau să vă aplecați.
Îndepărtați covoarele care ar putea să alunece. Cablurile electrice de la dispozitivele folosite în casă trebuie fixate bine la marginea pereților, pentru a preveni împiedicarea de acestea.
Folosiți un scaun adecvat - unul ferm și mai înalt decât media. Acest tip de scaun este mai sigur și mai confortabil.
Instalați în baie un scaun de duș, o bară de prindere și un scaun de toaletă ridicat.
Folosiți dispozitive ajutătoare, cum ar fi un încălțător, un burete cu mâner lung și un instrument de prindere a obiectelor pentru a evita aplecarea prea departe.
Medicamente
Este deosebit de important să împiedicați infecțiile bacteriene intraarticulare. Întrebați-vă medicul dacă trebuie să luați antibiotice înainte de tratamentele stomatologice.
Poziții de somn
În funcție de intervenția chirurgicală, medicul dumneavoastră vă poate sfătui să evitați anumite poziții de somn sau să dormiți cu o pernă între picioare pentru o lungă perioadă de timp. Întrebați-vă medicul care este poziția de dormit cea mai sigură și cea mai potrivită pentru dumneavoastră.
Întoarcerea la muncă
În funcție de tipul de activitate pe care o desfășurați la locul de muncă și de viteza de recuperare, poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni până când puteți reveni la serviciu. Medicul dumneavoastră vă va sfătui când este sigur să vă reluați activitățile normale de muncă.
Sport și exerciții fizice
Continuați să faceți exercițiile invatatate la sala de kinetoterapie cel puțin 6 luni după operație. În unele cazuri, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să mergeți pe o bicicletă ergonomică pentru a vă ajuta să mențineți tonusul muscular și să vă mențineți amplitudinea de mișcare la nivelul șoldului.
Progresiv, puteți reveni la multe dintre activitățile sportive de care v-ați bucurat înainte de operație.
Rețineți că informațiile furnizate aici nu înlocuiesc sfaturile medicale profesionale. Dacă aveți semne sau simptome ale acestei afectiuni sau aveți întrebări cu privire la tratamentul acestui tip de patologie, vă recomandăm să consultați un medic specialist; Pentru programări în vederea unei opinii medicale vă invităm să folosiți secțiunea de programări din website-ul nostru, disponibilă online aici: https://www.spitalcfwiting.ro/programari-online.php sau telefonic aici: https://www.spitalcfwiting.ro/programari-telefonice.php .